La multi ani cu prilejul Zilei Internationale a Cartii si a Drepturilor de Autor din partea A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons!

Post 25 of 56

Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și adrepturilor de autor. Prima astfel de manifestare s-a desfășurat în 1995. În această zi, aproape toate țările lumii adresează omagii închinate lecturii, cărților, autorilor, editorilor, librarilor, bibliotecarilor și, implicit, cititorilor. În toată lumea, sunt organizate expoziții de carte, lecturi publice și tot felul de alte manifestări menite să încurajeze și să popularizeze lectura — o activitate care în contextul noii ere digitale pare că a căzut în desuetudine.

Această zi reprezintă un prilej de a reflecta asupra celor mai eficiente modalităţi de culturalizare prin cuvântul scris şi asupra mijloacelor de alfabetizare şi pregătire profesională prin accesul la educaţie prin lectură.

Totodată, 23 aprilie marchează trecerea în neființă a doi titani ai literaturii universale: William Shakespeare și Miguel de Cervantes, precum și a altor scriitori: scriitorul peruan Inca Garcilaso de la Vega (1616), poetul englez William Wordsworth (1850), scriitorul francez Jules Barbey d’Aurevilly (1889) și poetul englez Rupert Brooke (1915).

Cu acest prilej, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons vă invită să reflectaţi asupra schimbărilor pe termen lung în lumea cărţilor, în contextul în care apariţia cărţilor digitale, alături de cele tradiţionale, oferă posibilităţi noi de acces la informaţie prin lectură.

Să celebrăm aşadar acest prilej de reconştientizare a rolului pe care cărţile îl au în procesul de educare şi culturalizare al cetăţeanului prin adoptarea unei noi atitudini faţă de aceste minunate unelte de informare a fiecăruia dintre noi, cu ajutorul cărora putem depăşi, la nivel ideatic, limitele spaţiale şi temporal ale universului nostrum mundan!

A.N.P.C.P.P.S. România  – InfoCons îşi exprimă, pe această cale, întreaga consideraţie faţă de cititorii de pretutindeni şi titularii drepturilor de autor cu prilejul Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor şi îndeamnă la folosirea cititului ca modalitate de erudiţie!

“Fiecare cititor se regăseşte. Munca scriitorului este doar un instrument optic ce îi dă posibilitatea cititorului să discearnă că, fără această carte, nu s-ar fi văzut niciodată pe el însuşi.” (Marcel Proust)

Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro ), unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

FII INFORMAT! IA ATITUDINE! – 0219615

Social share:

MENU
Translate »